Un proiect editorial marca Rentrop&Straton Informatii Specializate de top

Taxe si Impozite Slatina – Informatii actualizate 2026


UPDATE: Majorari Impozite Locale 2026

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a aprobat pe 10 decembrie 2025 noua legislatie care aduce, printre altele, majorari la impozitele locale. Legea va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial, iar masurile prevazute in lege se inscriu in angajamentele asumate de Romania prin PNRR si fac parte din pachetul de ajustari pe care statul le aplica pentru diminuarea deficitului bugetar ridicat, deficit care exercita o presiune semnificativa asupra datoriei publice. 

Principalele modificari sunt:

1. Impozitul pe cladiri creste ca urmare a modificarii valorii impozabile. Conform noii legi, valoarea impozabila a cladirilor creste (se modifica tabelul prevazut la alin 2. la art. 457 din Codul Fiscal). Impozitul se va calcula in continuare prin inmultirea suprafetei locuintei cu valoarea impozabila si cu cota de impozitare de 0,08% - 0,2% stabilita de Consiliile locale. 

2. Sunt eliminate reducerile de impozit pentru cladirile mai vechi (pana in prezent cladirile intre 30-50 de ani aveau o reducere de 10% a valorii impozabile, cele mai vechi de 50 de ani aveau o reducere de 30%, iar cele peste 100 de ani aveau o reducere de 50%. Aceste reduceri erau prevazute in art 457 la alineatul 8 care se abroga prin noua lege). 

3. Este eliminata posibilitatea acordarii de catre Consiliile locale a reducerii impozitului pe cladiri si terenuri pentru donatorii de sange si persoanele cu dizabilitati. (alin 2^1, 2^2 si 2^3 ale art. 456 din Codul Fiscal se abroga).

4. Este eliminata reducerea impozitului pe cladirile care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durata de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate. (alin 4 al art. 456 din Codul Fiscal se abroga).

5. Proprietari cladirilor rezidentiale cu o valoare mai mare de 2.500.000 de lei vor plati un impozit mai mare (impozitul se stabileste prin aplicarea unei cote de 0,9% pe suma care depaseste plafonul de 2.500.000 lei). 

6. Creste impozitul pe terenurile intravilane si extravilane si se introduce impozit pentru plajele folosite pentru activitati economice (se modifica tabelul de la alin 4 al art 465 din Codul Fiscal).
 
7. Creste impozitul si se modifica modul de calculare a impozitului pe mijloacele de transport cu tractiune mecanica (impozitul se calculeaza in functie de capacitatea cilindrica, dar si de norma de poluare) – aceste prevederi sunt in art 470 care se va modifica)

8. Creste si impozitul pentru mijloacele de transport hibride (conform 470 alineatul (3) din Codul Fiscal, pentru mijloacele de transport hibride cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50g/km, impozitul se reduce cu maximum 30% , fata de 50% cum era pana in prezent). 

9. Se introduce un impozit nou de 40 lei/an pentru vehicule electrice. 

10. Pentru proprietarii autoturismelor de lux, cu o valoare de peste 375.000 lei, se va aplica un impozit suplimentar calculat prin aplicarea cotei de 0,9% asupra diferentei dintre valoarea de achizitie si plafonul de 375.000 lei).

Vom actualiza taxele si impozitele pentru 2026 imediat ce Primaria va publica valorile oficiale. 
 
Taxele si impozitele locale din 2025 pentru locuitorii din Slatina au fost stabilite prin Hotararea Consiliului Local nr. 29 din 19.12.2024. Va prezentam mai jos toate informatiile actualizate privind aceste obligatii fiscale locale, de la impozitele pe cladiri si terenuri, pana la taxele speciale pentru diverse servicii. Vom evidentia in acest articol si unde se platesc aceste taxe si impozite. 

Taxe si impozite Slatina 2025 pentru cladiri 

Impozitul pe cladiri se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozitare stabilite de Consiliul Local Slatina asupra valorii impozabile a cladirii. Valoarea impozabila pentru anul 2025 este urmatoarea:

Valoarea impozabila a cladirii, se reduce in functie de anul terminarii acesteia, dupa cum urmeaza:
 
  • cu 50%, pentru cladirea care are o vechime de peste 100 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinta;
  • cu 30%, pentru cladirea care are o vechime cuprinsa intre 50 de ani si 100 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinta;
  • cu 10%, pentru cladirea care are o vechime cuprinsa intre 30 de ani si 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinta.

Impozitele pentru cladirile aflate in proprietatea persoanelor fizice 

In ceea ce priveste impozitul pe cladiri datorat de contribuabilii persoane fizice, pentru anul 2025 s-au stabilit urmatoarele cote de impozitare:
 
  • 0,08% pentru cladirile rezidentiale si cladirile-anexa ;
  • 0,75% pentru cladirile nerezidentiale;
  • 0,4% pentru cladirile nerezidentiale utilizate pentru activitati din domeniul agricol
  • 2 % in cazul in care proprietarul cladirii nu depune raportul de evaluare la organul fiscal competent pana la primul termen de plata a impozitului.

Impozitele pentru cladirile aflate in proprietatea persoanelor juridice

Pentru cladirile aflate in proprietatea persoanelor juridice din Slatina, s-au stabilit urmatoarele cote de impozitare:  
 
  • 0.2% pentru cladirile rezidentiale
  • 1.3 % pentru cladirile nerezidentiale
  • 0,4% pentru cladirile nerezidentiale utilizate pentru activitati din domeniul agricol
  • 5% in cazul in care proprietarul cladirii nu a actualizat valoarea impozabila in ultimii 5 ani anteriori anului de referinta
 
ATENTIE!
 
Impozitelor si taxelor pe cladiri li se aplica, in plus fata de cotele de mai sus, cote aditionale dupa cum urmeaza: 
 
  • 50% in cazul cladirilor rezidentiale, a celor nerezidentiale folosite pentru activitati din domeniul agricol, precum si in cazul cladirilor pentru care proprietarul nu a actualizat valoarea impozabila a cladirii in ultimii cinci ani anteriori anului de referinta, aflate in proprietatea sau detinute de persoanelor juridice; 
  • 38,5% in cazul cladirilor nerezidentiale afiate in proprietatea sau detinute de persoanele juridice.  
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili - Un ghid util care va pune la dispozitie solutii profesioniste si sfaturi practice pentru rezolvarea problemelor cu implicatii de natura fiscala>>>

Impozite 2025 pentru terenurile din Slatina – persoane fizice si juridice

Impozitul/Taxa pe teren se stabileste luand in calcul suprafata terenului, rangul localitatii in care este amplasat terenul, zona si categoria de folosinta a terenului, conform incadrarii facute de consiliul local.
 
1. Pentru terenurile intravilane, categoria de folosinta terenuri cu constructii:
 
A. Pentru persoane fizice:
 
  • zona A: 9.003  lei/ha 
  • zona B: 6.281  lei/ha    
  • zona C: 3.975 lei/ha  
  • zona D: 2.101  lei/ha  
 
B. Pentru persoane juridice:
 
  • zona A: 12.379 lei/ha
  • zona B: 8.636 lei/ha
  • zona C: 5.467 lei/ha
  • zona D: 2.889 lei/ha
 
2. Pentru terenurile intravilane, alte categorii de folosinta decat terenuri cu constructii:

 
  • Arabil – zona A 42 lei/ha, zona B 31 lei/ha, zona C 28 lei/ha si zona D 22 lei/ha
  • Pasune si faneata -zona A 31 lei/ha, zona B 28 lei/ha, zona C 22 lei/ha si zona D 19 lei/ha
  • Vie- zona A 69 lei/ha, zona B 52 lei/ha, zona C 42 lei/ha si zona D 28 lei/ha
  • Livada - zona A 79 lei/ha, zona B 69 lei/ha, zona C 52 lei/ha si zona D 42 lei/ha
  • Padure sau alt teren cu vegetatie forestiera - zona A 42 lei/ha, zona B 31 lei/ha, zona C 28 lei/ha si zona D 22 lei/ha
  • Teren cu ape -zona A 22 lei/ha, zona B 19 lei/ha, zona C 12 lei/ha si zona D 0 lei/ha
  • Pentru drumuri si caile ferate si terenurile neproductive nu se plateste impozit. 
DE STIUT!

Pentru terenurile intravilane, alte categorii de folosinta decat terenuri cu constructii, impozitul rezultat prin inmultirea suprafetei exprimata in ha cu valorile prevazute mai sus se inmulteste cu coeficientul de corectie corespunzator rangului II al municipiului Slatina, respectiv 4,00 conform art. 465 alin(5) din Codul Fiscal. 
 
3. Impozitele pentru terenurile extravilane se datoreaza in functie de zona unde se situeaza si categoria de folosinta.

Iata care sunt acestea:
 
  • Teren cu constructii – 33 lei/ha
  • Teren arabil – 63 lei/ha
  • Pasune si faneata – 30 lei/ha
  • Vie si livada pe rod – 72  lei/ha
  • Vie si livada pana la intrarea pe rod – 0
  • Padure sau alt teren cu vegetatie forestiera – 11 lei/ha
  • Teren cu apa, altele decat cel cu amenajari piscicole – 1 lei/ha
  • Teren cu amenajari piscicole – 38 lei/ha
In cazul unui teren amplasat in extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabileste prin inmultirea suprafetei terenului, exprimata in hectare, cu suma corespunzatoare prevazuta mai sus, inmultita cu coeficientul de corectie 2,1. 

Taxe si impozite locale pentru mijloacele de transport Slatina 2025

Pentru mijloacele de transport, au fost stabilite taxe in functie de capacitatea cilindrica a acestora, prin inmultirea fiecarei grupe de 200 cmc sau fractiune din aceasta cu sumele corespunzatoare stabilite prin HCL 29/ 2024.

Pentru mijloacele de transport hibride se aplica o reducere de 90% la plata impozitului. 
 

Alte taxe si impozite locale pentru Slatina in 2025

In plus fata de impozitele pe cladiri/terenuri si mijloace de transport, locuitorii din Slatina datoreaza la bugetul local urmatoarele taxe speciale in anul 2025:
 
1. Taxa pentru serviciile de reclama si publicitate. Cota taxei de impozitarea a fost stabilita de Consiliul Local din Slatina la 3%. 
 
2. Impozitul pe spectacole se calculeaza prin aplicarea cotei de impozit la suma incasata din vanzarea biletelor de intrare si a abonamentelor, exclusiv TVA.

Cota de impozit pe spectacole s-a stabilit astfel:
 
  • 2% pentru spectacolul de teatru, balet, opera, opereta, concert filarmonic sau alta manifestare muzicala, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competitie sportiva interna sau internationala 
  • 5% pentru oricare alta manifestare artistica sau distractiva
3. Valoarea taxei pentru afisaj in scop de reclama si publicitate. Nivelurile stabilite de Consiliul Local pentru anul 2024 sunt dupa cum urmeaza:
 
  • 48 lei, in cazul unui afisaj situat in locul in care persoana deruleaza o activitate economica
  • 34 lei, in cazul oricarui alt panou, afisaj sau structuri de afisaj
Alte taxe locale stabilite de Consiliul Local Slatina pentru anul 2024 includ:
 
  • Taxe pentru eliberarea certificatelor de urbanism
  • Taxe speciale pentru eliberarea diverselor autorizatii si avize
  • Taxe Cadastru , eliberarea cerificatului de atestare fiscala
  • Taxe pentru ocuparea temporara a domeniului public pentru activitati comerciale
  • Tarife utilizate la Clubul Nautic si de Agrement — Plaja Olt 
  • Tarife utilizate la Patinoarul artificial descoperit 
  • Tarife utilizate la Bazinul Didactic de Inot 
Alte taxe speciale, taxele locale si scutirile de la plata taxelor si impozitelor locale din Slatina pentru anul 2025, precum si sanctiunile si amenzile pot fi consultate in HCL 29/2024. Documentul poate fi consultat in intregime AICI »

Plata taxelor si impozitelor din Slatina: unde si cum se pot plati

Plata taxelor si impozitelor din Slatina se poate efectua:

1. Prin numerar, la sediul primariei Slatina . 
 
Programul de lucru cu publicul pentru incasarea taxelor si impozitelor din Slatina este urmatorul:
  • Luni - Joi: 08.15-18.00; 
  • Vineri:  8.15 - 16:00
2. Online, prin platforma Ghiseul.ro